Revista Art-Emis a publicat un text prezentat drept transcrierea unei înregistrări a discuţiei purtată de regele Mihai cu mareşalul Ion Antonescu în după-masa zilei de 23 august 1944, chiar înainte de arestarea mareşalului (aici, semnalată de unul din comentatorii blogului).
Chestiunea este extrem de interesantă. Ştiu de la regretatul Florin Constantiniu că pe la sfârşitul anilor 1970 – începutul anilor 1980 printre istoricii români s-a răspândit zvonul asupra existenţei unei astfel de înregistrări, care s-ar fi aflat la Londra. În epoca interbelică existau mijloacele tehnice pentru înregistrări ambientale, serviciile de informaţii româneşti le foloseau de multă vreme (detalii aici). De asemenea, în Bucureşti erau prezenţi spionii britanici din misiunea lui de Chastelain, care imediat după arestarea lui Ion Antonescu au fost eliberaţi şi au asigurat legătura radio dintre regele Mihai şi Londra. Există astfel premisele ca înregistrarea discuţiei dintre rege şi mareşal să fi ajuns în Marea Britanie. Însă istoricii români care au mers la Londra în căutarea acestei înregistrări s-au întors cu mâna goală (cel puţin aşa mi-a spus Florin Constantiniu).
Din păcate, revista Art-Emis ne serveşte doar transcrierea înregistrării, fără necesara anexă audio care ar fi spulberat orice dubiu. Mai mult, nu este indicată nici o sursă a acestei transcrieri. Posibil ca plăcile originale să fi fost distruse şi să nu mai avem posibilitatea să auzim ce şi-au zis regele şi mareşalul. La fel de posibil este ca transcrierea să fi fost făcută înaintea distrugerii plăcilor, însă în acest caz textul a fost păstrat într-o arhivă (CNSAS?). Până nu apare o cotă de dosar în care s-a păstrat această transcriere, documentul se află sub semnul întrebării în ceea ce priveşte autenticitatea lui. Pe de altă parte, dialogul purtat este extrem de plauzibil, cu excepţia spuselor regelui Mihai care se descrie singur drept „copil prost şi bâlbâit”, chestie care îmi sună cumva fals. Evenimentele de la Palat din după masa zilei de 23 august i-au fascinat multă vreme pe istorici, care au încercat să le refacă în detaliu. Dacă această transcriere se dovedeşte autentică, va trebui pusă în context cu restul surselor.
Mareşalul: Să trăieşti, Majestate! (Se aude şi vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, aţi adus ţara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situaţie din care numai încetarea imediată a luptei şi gonirea germanilor din ţară, o pot salva.
Mareşalul: Majestatea sa se înşeală…
Regele: Mai întâi obişnuieşte-te să vorbeşti cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareşalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareşalul: Voastră, dacă vreţi.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareşalul: Astăzi sunteţi nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineaţă m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ţi permit să-ţi arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele şi eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea ţării mele?
Mareşalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toţi şi când vă chem, nu aveţi timp pentru Regele ţării.
Mareşalul: Voiam să vă spun că vă înşelaţi dacă credeţi că salvaţi ţara printr-un armistiţiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceţi observaţii şi să vă daţi păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităţilor cu naţiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareşalul: Citeşte Domnule Antonescu şi vezi, crezi că Mareşalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă priveşte? Dacă n-o daţi o dau eu.
Mareşalul: Cum vă puteţi închipui că Mareşalul poate trăda aliaţii germani şi a se arunca în braţele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemţii? Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României? Dacă e garanţia pe Milcov, pe Argeş, (strigând) pe Olt?
Mareşalul: Nu sunt surd. De ce strigaţi?
Regele: Ba eşti. Altfel ai fi auzit vuietul ţării. Scurt: Domnule Mareşal, dai telegrama sau nu?
Mareşalul: Nu! Aşa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareşalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e? Ne târguim aici, Domnule Antonescu?
Mareşalul: Mareşal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. De patru luni lucrez cu opoziţia să salvez ţara. Mă crezi, o ştiu bine, un copil bâlbâit şi prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele ţării şi al D-tale. Vreau să scap ţara şi (lovind cu pumnul în birou) nimeni şi nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareşalul: Majestatea Voastră este tânăr şi fără experienţă.
Regele: Suferinţa este o experienţă.
Mareşalul: Nu poţi dispune de ţară dacă…
Regele: Sunt şeful armatei şi ordinul Meu a fost dat.
Mareşalul: (violent). Ce ordin? Ştie Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?
Regele: Mă ameninţi? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? şi D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu şeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteţi o eroare şi o imprudenţă judecând astfel pe Mareşal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareşal trebuie să hotărască.
Regele: Aici şi de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvaţi şi pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti şi acum, dar în beciu. Domnilor, sunteţi arestaţi!
Se aud zgomote de paşi, uşi deschise şi strigăte: Sus mâinile!
Mareşalul: Cum, eu mareşalul ţării…
Regele: Vax! Luaţi-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.
Lasă un răspuns