Foarte mulţi deplâng moartea presei. Vechea poveste: când a apărut radioul s-a spus că vor muri ziarele, când a apărut televiziunea s-a spus că vor muri radioul şi ziarele. Acum a apărut internetul.
Cineva trebuie să moară, şi acela este printul, presa tipărită. E simplu: cât costă să tragi la tipografie, zilnic, câteva zeci sau sute de mii de exemplare? Cine şi de ce ţi le cumpără? Ce reţele de distribuţie există şi cât de mult te fură? După ce îşi răspunde cinstit la aceste întrebări orice om întreg la cap îşi dă seama că presa tipărită nu mai este o afacere pe termen mediu şi lung, oriunde în lumea asta. Pe net răspunsurile la aceste întrebări sunt simple şi clare – mai trebuie doar conţinut de calitate. Şi aici ajungem la problema fundamentală a presei româneşti.
Mogulii care au ucis găina cu ouă de aur
Până în urmă cu cinci-şase ani de zile presa scrisă era pe val în România. Când s-a dat drumul la internet pe ţeavă largă în România a început moartea presei scrise. Redactorii-şefi, directorii şi patronii de ziare au început să îşi saboteze afacerea: au pus gratuit pe internet conţinutul pentru care cereau bani pe print. Schizofrenie curată. Când numărul utilizatorilor de internet s-a suprapus peste cel al abonaţilor (şi în general al celor interesaţi de presa scrisă) printul a intrat în moarte clinică.
Paginile de internet ale ziarelor producătoare de conţinut au fost săpate masiv şi de fermele de conţinut, agregatoarele de ştiri care au furat pe rupte fără să fie sancţionate (deşi legislaţia exista!). Clubul Român de Presă s-a rezumat la o recomandare stupidă „nu preluaţi mai mult de 500 de semne”. Nimeni nu a deschis vreun proces care să-i îngroape pe hoţii de conţinut care între timp s-au transformat în publicaţii online cinstite.
Ochiul lui Sauron, de la Cotroceni
Adrian Halpert povesteşte pe Reporter Virtual despre drumul mogulilor din presa românească. Îmi permit să îl completez: mogulii din presa românească au intrat (sau erau deja) în bătălia politică şi şi-au nenorocit singuri mijloacele media. De când a început bătălia împotriva lui Băsescu (cam 2007 parcă) pe moguli nu îi interesează altceva decât să aglomereze piaţa cu informaţia lor. Multă informaţie gratuită. Altfel spus: propagandă. Pe moguli nu i-a mai interesat ca mass-media să fie o afacere. Nu poţi să investeşti în crearea unui produs pe care să-l arunci gratuit pe piaţă şi apoi să te plângi că nu ai bani. (Despre viziunile sincere ale mogulilor faţă de mijloacele media din proprietatea lor vă recomand discuţiile telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii lui, aici).
Propaganda aceasta a distorsionat total piaţa mass-media. Oamenii au impresia că informaţia este gratuită – iar schimbarea acestei impresii va dura foarte mulţi ani de acum înainte. Orice iniţiativă de lansare a unui produs mediatic pe schema unei afaceri este destinat eşecului câtă vreme poporul ştie că informaţia e gratuită. Această distorsiune este folosită masiv de politicieni (din toate taberele) şi chiar mogulilor a început să le placă. Pentru că mogulii aruncă pe fereastră bani care nu sunt ai lor. Ce-i de haram, de haram se duce.
Şi nu va mai exista presă în România?
Ba da, dar nu cum am ştiut-o până acum. De vreo doi ani de zile presa se comportă cam ca la începutul anilor ’90. Este o perioadă de experimente şi reaşezări. Mulţi din foştii directori şi patroni dispar, se ridică alţii noi. Este mult haos şi multă înghesuială, dar internetul este mare şi ne poate ţine pe toţi. Nu mai este ca pe vremea lui Iliescu, când exista o singură fabrică de hârtie de ziar în România.
P.S. Reporter Virtual a lansat săptămâna asta o dezbatere despre soarta jurnalismului, câştigător a ieşit comentariul lui Cristi, de aici. O opinie cu care sunt de acord, având în vedere completările mele de mai sus.
Lasă un răspuns