Istoricii ruşi care au apărut în documentarul TVR despre Tezaurul României de la Moscova au spus lucrurilor pe nume: România nu va primi nici un gram de aur din cele 93,4 tone rămase în Rusia. Povestea pe larg a aurului românesc ajuns la Moscova o găsiţi pe larg aici, eu mă voi referi la cele spuse de istoricii ruşi care au apărut într-un documentar realizat pe acest subiect pentru TVR de Marian Voicu (aici vorbesc despre partea a doua a filmului, ce cred despre prima parte am scris aici).
O primă observaţie: istoricii ruşi au preferat să se menţină în termeni generali şi majoritatea lor au avut poziţii de bun simţ (Aleksandr Stikalin, Vladimir Bruter, Serghei Golubitsky, Aleksandr Konovalov). Viktors Iscenko – cel mai probabil din cauza calităţii sale de secretar al Comisiei mixte de istorici create în 2003 pentru rezolvarea disputelor istorice româno-ruse – a vorbit mai puţin ca istoric şi mai mult ca funcţionar al Federaţiei Ruse.
Câteva cuvinte despre Comisia mixtă înfiinţată în 2003. De prin 2007 nu s-a mai întrunit şi deşi Titus Corlăţean spunea că această comisie îşi va relua activitatea, Viktor Iscenko nu prea pare de acord, spune că 2 membri din partea rusă au murit, alţi doi sunt foarte bolnavi şi în prezent în Rusia oricum nu prea există istorici care să se priceapă la istoria României. Oricum, Comisia asta nu aducea aurul românesc de la Moscova, cel mult ar fi stabilit ce s-a întâmplat cu el.
Niet aur!
Istoricul Aleksandr Konovalov a spus lucrurilor pe nume: nu-şi imaginează în condiţiile actuale sau cele ale viitorului apropriat că Rusia va înapoia ceva României. Omul are dreptate, după aproape 100 de ani de negări ar fi şi culmea ca un preşedinte rus să vină şi să zică: „Dragi români! Am găsit în arhive documentele care dovedesc ce s-a întâmplat cu aurul românesc: Lenin l-a cheltuit! Deci vă suntem datori 93,4 tone de aur, vagonul cu acest aur porneşte în 24 de ore de la Moscova. Ne cerem scuze!”
Poziţia oficială a actualului Guvern de la Moscova referitor la tezaur o găsiţi aici. Viktor Iscenko ne-a spus în documentarul TVR că ei istoricii ruşi au muncit de s-au spetit prin arhive, dar nu au găsit nici un document care să se refere la aurul românesc. Poate ar fi trebuit să-l întrebe pe ambasadorul Ion Bistreanu care a dat de urma unor documente ce dovedesc că Lenin ştia în detaliu ce s-a întâmplat cu aurului românesc (detalii aici), iar dacă se grăbeau l-ar fi putut întreba pe regretatul Florin Constantiniu care şi el a identificat câteva documente. Nu ştiu dacă să-l cred pe cuvânt pe Iscenko în chestiunea asta, dar mă irită când spune că pentru români tezaurul de la Moscova este o chestiune politică folosită în campanii electorale şi dezbateri interne, în timp ce pentru ruşi reprezintă o poveste istorică.
Ape tulburi
Altă chestiune: aurul românesc din 1918 este pus în legătură directă cu participarea României alături de Germania la invazia URSS. Iscenko o învârte după cireş: ar fi existat o înţelegere verbală între Ceauşescu şi Brejnev – nu vă dăm aurul, dar nu vă cerem despăgubiri de război. La fel, Serghei Golubitsky spune că la Moscova nelămurirea stă cam aşa: am oprit aurul din 1918 drept despăgubiri pentru invazia din 1941, ce mai vreţi?
Ce să mai vrem? România a plătit despăgubiri din plin începând cu septembrie 1944 până în 1956, la desfiinţarea sovromurilor. Dar va fi necesară o nouă comisie pentru a se vedea dacă România a plătit îndeajuns, dacă nu cumva nu au fost returnate şinele de tramvai şi scaunele de la Opera din Odessa (sic!) şi cred că tot noi vom fi scoşi datori. Până la urmă tot acolo ajungem: românii au fost fascişti!
Mai sunt de expulzat din spaţiul public câteva idei toxice (ameţeala cu o firmă germană care ar fi propus în 2004 recuperarea tezaurului de la Moscova, plus noua teză a lui Radu Golban conform căreia aurul românesc din 1918 trebuie căutat la Berlin şi nu la Moscova, voi scrie cât de curând despre aceste subiecte). Nu avem altceva de făcut decât să nu renunţăm la a spune limpede: în 1917 România a dat aliatei sale Rusia 93,4 tone de aur şi nu le-a primit nici până în ziua de azi. Şi ar fi bine ca documentarul realizat de Marian Voicu să ajungă online pe TVR+, deocamdată nu este.
Lasă un răspuns