George Damian

Văd că prinde tracțiune o discuție bizară: Bucureștiul se pregătește să abandoneze Moldova și să se apere pe linia Focșani-Galați în cazul unui atac rusesc. Avem un fel de jelanie (jăluire?) despre abandonarea Iașiului și a 4 milioane de moldoveni în fața invadatorului, sunt invocate (mai degrabă insinuate) exemple istorice fără a se vorbi clar despre ele. Să ne uităm mai cu atenție la istorie și la ce a însemnat/ mai înseamnă linia de apărare Focșani-Galați.

În primul rând trebuie spus că o linie de apărare pe o anumită structură geografică depinde de tehnica militară a unei epoci și de interesele puterii militare care vrea să mențină respectiva linie. De exemplu pe romani nu i-a interesat linia Focșani-Galați, structura lor de apărare în zonă se baza pe linia Carpaților până pe râul Olt, de acolo continuând pe Dunăre până la Marea Neagră. Pe romani îi interesa mult mai mult să țină Dobrogea (înțesată cu cetăți) și să apere vadurile de aici, eventualii invadatori putând intra în Bărăgan – dar de acolo nu prea avea unde să meargă, lovindu-se de limes-urile (liniile fortificate) dintre Olt și Valea Prahovei. Invaziile barbare mergeau spre Constantinopol prin Dobrogea.

Ideea unei linii de apărare Focșani-Galați față de un atac dinspre est a apărut în secolul al XIX-lea după experiența nefericită a alianței cu Imperiul Rus din 1877-1878. Asta în condițiile în care întreaga Bucovină cu tot cu Suceava era sub stăpânire austro-ungară, iar Basarabia era gubernie țaristă. Însă linia defensivă Focșani-Galați nu a funcționat niciodată împotriva unui atac din est – ci doar împotriva atacului Puterilor Centrale venit dinspre vest între anii 1916-1917. Invazia sovietică din 1944 nu a venit pe o direcție est-vest, ci pe o direcție nord-sud – terenul Moldovei este unul deluros cu văi ale unor râuri pe un traseu general nord-sud, iar o ofensivă are sens de-a lungul văilor, nu perpendicular pe ele. Rușii au ajuns la nordul României în primăvara lui 1944 și au încercat în două rânduri să atace de la nord la sud în cele două bătălii de la Târgu-Frumos (6-12 aprilie 1944 și 2-7 mai 1944). Au pierdut ambele bătălii în condițiile în care armata română a beneficiat de sprijinul unor unități germane de tancuri. Atacul care le-a adus victoria rușilor poartă numele de Operațiunea Iași-Chișinău (19-23 august 1944), o dublă învăluire care s-a desfășurat pe două direcții: una de la nord la sud spre Iași și a a doua după traversarea Nistrului de la sud spre nord către Chișinău (cu atacuri secundare spre sud către Dunăre).

Concluziile istorice sunt destul de clare: un atac venit dinspre est asupra Moldovei va avea cel mai probabil o desfășurare pe direcția nord sud. Tot din istorie știm că Bucureștiul n-a „abandonat” Moldova în 1944, s-au dat 3 bătălii mari pentru apărarea ei. Dacă tot ne uităm la istorie vedem că Bucureștiul a fost „abandonat” în 1916, dar nu prea văd sensul discuției de tipul ăsta. Revenind la prezent: să ne uităm puțin care ar fi condițiile necesare pentru ca să se poată desfășura un atac al Rusiei împotriva României.

Prima variantă: un desant în Dobrogea. Din ce am văzut până acum în războiul din Ucraina rușii nu au îndrăznit un desant maritim la Odessa. S-au pregătit pentru el, existau indicii că vor să facă asta – însă au renunțat. Principalele motive pentru care au abandonat ideea: pierderea bătăliei pentru Insula Șerpilor (rușii nu au reușit să stabilească un control asupra acestei insule care oferea o poziție cheie pentru diverse instalații de armament greu și radare) și scufundarea crucișătorului Moskva care ar fi trebuit să asigure protecția unei operațiuni de desant maritim. Pentru ca un astfel de desant să se producă în Dobrogea trebuie ca mai întâi Rusia să aibă o superioritate mult mai mare în Marea Neagră față de ce are acum. Iar în „lacul” numit Marea Neagră nu prea pot apărea surprize peste noapte, adică o concentrare de nave militare ruse de natură să facă posibil un desant în Dobrogea va fi cunoscută cu foarte multă vreme înainte.

A doua variantă: un atac dinspre Republica Moldova/ Sudul Basarabiei (Bugeac). În ipoteza asta avem multe traversări de cursuri de apă care ar necesita lucrări genistice și concentrări de trupe – din nou, dacă ne uităm la experiența din Ucraina vedem că rușilor nu le-au reușit deloc astfel de operațiuni, ori de câte ori au încercat forțarea unor cursuri de apă au înregistrat pierderi majore (ucrainenii au identificat rapid și nimicit concentrările de trupe cu rachete HIMARS), până la urmă rușii au cam renunțat la genul ăsta de operațiuni.

A treia variantă: un atac nord-sud dinspre Bucovina. Pentru așa ceva ar trebui ca Ucraina să dispară ca stat în forma actuală/ să devină aliata Rusiei și să permită lansarea unui atac dinspre Cernăuți. Capitularea Ucrainei și intrarea ei totală în sfera de influență rusă ar fi o catastrofă pentru toată Europa, nu doar pentru România. Pentru ca un atac al Rusiei împotriva României să ajungă la linia Focșani-Galați ar fi nevoie să se repete condițiile Operațiunii Iași-Chișinău din 1944: Rusia să controleze Bucovina și Bugeacul ca baze de lansare pentru atacuri pe axa nord-sud. Și asta fără să luăm în considerare tehnica militară de secol XXI, destul de prezentă în România. Unde vreau să ajung: este nevoie de schimbări semnificative ale condițiilor geostrategice și geopolitice pentru ca să devină fezabil un atac al Rusiei împotriva României.

Și ne întoarcem la discuția de care ziceam cu „abandonarea” Moldovei în favoarea Bucureștiului. Care este sensul real al acestei discuții în acest moment? Nimeni de la armată nu cred că se va repezi să pună în spațiul public planurile de operații ca să-i liniștească pe cei care au deschis discuția asta. Înțeleg că sunt niște nemulțumiri regionale și se cere construirea de autostrăzi în Moldova, o solicitare absolut legitimă – dar să exploatezi niște frici profunde pentru asta mi se pare o exagerare. Clar, Moldova are nevoie de autostrăzi și trebuie construite, însă de aici până la a spune că Bucureștiul va abandona 4 milioane de moldoveni în ghearele rușilor mi se pare o distanță destul de mare.