Deşi pare incredibil, la un moment dat, Bucureştiul nu a avut câini vagabonzi. Problema a fost rezolvată de nemţi, în 1916, după ce capitala României a fost ocupată de trupele Kaiserului. Fără milă şi fără remuşcări, după cum povesteşte Constantin Bacalbaşa [ref]Capitala sub ocupaţia duşmanului, 1921, p.75[/ref]:
După câteva săptămâni de la intrarea în Bucureşti, germanii au declarat război câinilor. O ordonanţă a impus taxa pe câini, botniţa şi obligaţia ca nici un câine să nu iasă pe stradă. Ordonanţa a fost executată cu toată străşnicia pe care o puneau germanii în administraţia lor. Mulţi câini au fost împuşcaţi numai fiindcă au scos capul pe poartă şi au lătrat.
Domnişoara Rosetti, fiica d-lui Radu Rosetti, fost efor al spitalelor civile, avea un căţeluş la care ţinea foarte mult. Într-o zi, câinele s-a furişat în curte şi, din poartă, a lătrat pe un ofiţer german care trecea. Îndată ofiţerul a trimis doi poliţişti germani cu ordinul de a împuşca căţeluşul.
Domnişoara Rosetti îşi luase câinele sus şi-l ţinea în braţe. Toate rugăminţile, toate implorările au fost zadarnice. Poliţiştii au zmuls câinele din braţele d-şoarei, l-au scoborât în curte, i-au tras un glonte în cap, l-au lăsat mort şi au plecat. Aceasta a fost pedeapsa meritată de un câine care îndrăznise să latre pe un ofiţer al Kaiserului.
În câteva săptămâni Bucureştii au fost curăţiţi de câini. Păcatul nu era mare.
Dincolo de aspectul propagandistic şi povestea lacrimogenă a d-şoarei Rosetti şi a nevinovatului Bubico (dar dacă d-şoara Rosetti a vrut să facă o aroganţă?), până şi Constantin Bacalbaşa recunoaşte că nemţii au făcut o treabă bună că au curăţat Bucureştiul de câinii vagabonzi. Singura scăpare acum e să ne mai ocupe nemţii o dată, dacă vor vrea.
Răspunde-i lui Tiberiu Anulează răspunsul