Văd oameni care spun că tot ce ni se întâmplă cu acest coronavirus ar fi ceva nou și neașteptat. Fals. Omenirea a mai avut de-a face cu epidemii și pandemii, doar că a uitat ce înseamnă asta. Și nu doar omenirea, cât mai ales autoritățile. Memorie instituțională scurtă.
Ultima epidemie zdravănă din România a fost febra tifoidă din Primul Război Mondial. Febra tifoidă a ajuns la noi prin intermediul prizonierilor bulgari capturați în Dobrogea și a făcut ravagii în rândurile civililor și al militarilor în primăvara anului 1917. Unul din factorii care au favorizat răspândirea a fost faptul că medicii nu au recunoscut boala în prima fază a contagiunii. Însă factorul major care a permis contaminarea a fost lipsa igienei în condițiile retragerii dezordonate în Moldova. La asta se adaugă malnutriția și scăderea generală a imunității în rândurile populației. Rezultatul: cca 200.000 de civili și 100.000 de militari morți de febră tifoidă (nu prea pot fi găsite cifre foarte precise, administrația românească avea probleme foarte mari în primăvara anului 1917, oricum au fost foarte mulți).
În 1917 nu exista un tratament pentru febra tifoidă, încă nu apăruseră antibioticele, iar un vaccin are efect după ce se potolește răspândirea, vaccinul împiedică viitoarele îmbolnăviri. Soluția din 1917: măsuri de igienă, carantină și izolare. Și au reușit în condiții de război: au oprit molima și s-au recuperat cât să monteze campaniile ofensive din vara anului 1917. Și o notă personală: am impresia că epidemia de tifos ne-a scăpat de zdrobire în 1917, germanii și austriecii posibil să nu-și fi dorit să ia în stăpânire un teritoriu infestat, care să le transmită o boală greu de controlat.
De la ultima epidemie împotriva căreia să nu existe un tratament în România au trecut 100 de ani. Nu este o distanță atât de mare în timp, 3-4 generații. Ar fi fost bună o memorie instituțională? Ea există, avem istorici capabili să pună pe masă un dosar cu învățămintele epidemiei de tifos din 1917, mijloacele folosite atunci.
La nivelul populației memoria nu funcționează pentru cazul dat. În 3-4 generații în care a existat o pastilă pentru aproape orice beteșug oamenii s-au obișnuit cu ideea că există o formă de vindecare, există un tratament. Și brusc apare o boleșniță pentru care nu avem tratament. Este nou pentru noi, dar la scară istorică este vorba de o recurență, periodic apare câte un agent patogen nou și surprinzător.
Cum spuneam, ne-am întors în evul mediu: igienă personală, carantină și izolare. Cuvintele cheie sunt informare și disciplină socială – acestea au fost instrumentele care au înfrânt epidemia din 1917. (Bine, cât mai rămăsese din România în acea perioadă era sub arme în mare parte, cred că și disciplina militară a avut un rol atunci.)
Nu este nimic nou și nu ar trebui să fie nimic surprinzător. Nu avem alte instrumente în acest moment pentru combaterea coronavirus, în trecut aceste instrumente au funcționat. Pur și simplu trebuie să lăsăm surprinderea de-o parte și să acceptăm un grad mai ridicat de disciplină socială. (Despre abandonarea drepturilor și libertăților vorbim cu altă ocazie).
Lasă un răspuns