Am văzut azi un anunţ pentru o conferinţă în Statele Unite ORTHODOX CHRISTIANITY IN RUSSIA AND EASTERN EUROPE: HISTORICAL AND CONTEMPORARY PERSPECTIVES. După ce am citit anunţul m-am întrebat ce istoric ar putea reprezenta România la această conferinţă? Şi ce ar trebui să spună?
Eu unul m-am gândit la cazul specific al bisericii Sfântul Nicolae dinBraşov. Această biserică creştin ortoidoxă a supravieţuit sute de ani într-un oraş german protestant. Fără această biserică românii din Şcheii Braşovului ar fi fost asimilaţi. Nu numai că nu s-a întâmplat aşa ceva, dar Braşovul s-a transformat într-un centru al spiritualităţii româneşti.
Românii dinBraşoverau numiţi “bulgari” de saşi (chiar şi cronica românească începe cu expresia “din venirea bulgarilor”), iar cuvintele “şcheau” – “şchei” îi desemnează pe bulgari. În acelaşi timp, registrele de vamă de la Bran consemnează nume de genul “Belger Vasii, fytchor allu Juon” – “bulgarul Vasile, feciorul lui Ion”, ceea ce spune multe despre limba vorbită de “bulgarii” din Braşov. Biserica românilor dinBraşova beneficiat sute de ani de sprijinul voivozilor din Valahia şiMoldova. În secolul XVII – XVIII românii dinBraşovau fost supuşi presiunilor pentru a trece în tabăra greco-catolică şi şi-au găsit scăparea la Sankt Petersburg. Ţarii ruşi au sprijinit biserica românilor dinBraşovîntr-un moment extrem de dificil. De la acest caz de sprijin Biserica Ortodoxă Rusă a ajuns să fie percepută drept adversară. Şi mai sunt multe exemple ale acestei relaţii dificile.
Lasă un răspuns