Nu îi înţeleg pe cei care spun că românii din evul mediu nu au fost în stare de nimic. A apărut un fel de întrecere în înjosirea istoriei medievale a românilor: care adună mai multe dovezi ca să arate că acum câteva sute de ani românii erau nişte neica nimeni?
În primul rând este o stupizenie să reproşezi românilor din evul mediu că nu au construit catedrale ca ale francezilor. Au construit şi ei ce au ştiut, cum şi cât au putut şi ce au avut nevoie. Asta nu îi face nici mai buni, dar nici mai răi decât alte popoare.
Apoi vine partea a doua: „prostia dovedită” a românilor din evul mediu este transferată în prezent. Dacă în urmă cu 500 de ani românii erau nişte maimuţoi abia daţi jos din copaci urmaşii lor din ziua de azi sunt cu mult mai îngrămădiţi, cam aşa merge raţionamentul. Mă amuză chestia asta, pentru că promotorii acestui raţionament sunt aceiaşi cu cei care spun că nu există continuitate naţională, că românii din evul mediu nu au nici o legătură cu românii din ziua de azi. Probabil o mică scăpare de logică.
Lasă un răspuns