Ca de fiecare dată, subtilitățile istoriei românilor fac parte din campania electorală de la Chișinău. De data aceasta s-a aruncat în confruntarea istoriografică Marian Lupu.
Pe scurt: Marian Lupu face o trimitere la un clip cu Neagu Djuvara și subliniază câteva idei simple, pe înțelesul tuturor alegătorilor din Republica Moldova.

Acuma, Neagu Djuvara e orice, mai puțin istoric. Discuția asta cu ”rumân – categorie socială” e veche de mai bine de un secol în lumea istoricilor și lămurită îndeajuns, de la Constantin Giurescu ”Vechimea rumâniei. Despre rumâni. Despre boieri”. Până pe la 1600 țăranii dependenți erau numiți în documentele slavone ”vecini”; după 1600 când documentele oficiale încep să fie redactate în limba română țăranilor dependenți li se zice ”rumâni”. Dar în același timp ”rumân” are și sens etnic, de desemnare a neamului – nu mai are rost să reiau toate citatele din cronicari și hrisoave care atestă sensul etnic al cuvântului. Luați cartea lui Gheorghe Ghimpu ”Conștiința națională a românilor moldoveni” sau pe cea a lui Adolf Armbruster ”Romanitatea românilor. Istoria unei idei”, sunt acolo toate argumentele și dovezile.
Aici altceva este frumos: cum este instrumentat Neagu Djuvara pe linia rusească a construirii identității moldovenești. Marian Lupu nu se pricepe la istoria medievală a românilor – și în realitate nici nu-l interesează – el altceva vrea să spună. Marian Lupu se adresează alegătorilor din Republica Moldova și le spune așa: ”românii sunt niște unii fără pământ, nici măcar nu sunt români – sunt cumani, ce-or mai fi și ăia?!? – și nici asta nu mai sunt, ci niște unii americanizați – vreți să fiți așa ceva? sau rămâneți moldoveni?” Acesta este mesajul lui Marian Lupu în contextul discuțiilor despre unionism și campanie electorală de la Chișinău.
Efectele aiurelilor unora ca Neagu Djuvara și Lucian Boia sunt mult mai profunde, mai dăunătoare și cu efecte pe termen mult mai lung decât ne-am fi putut imagina.
Lasă un răspuns